lunedì 12 ottobre 2015

ITALIA.  Ai pasaport Roman? 
Locuiești în chirie și abia reușești să o plătești? Cere ajutorul de la primăria din orașul tău! Vezi cum.

Ajutoarele financiare pentru plata chiriei în cazul locuințelor fac parte din proiectul național „Fondul naţional pentru susţinerea accesului la locuinţele sociale închiriate" din Italia și se adresează oricarui cetățean european din Italia care stă cu chirie.
 Acesta poate solicita acest ajutor Primăriei din localitatea unde are rezidența.
 Condiții de acordare a ajutorului pentru plata chiriei
 - Chiriașul să aibă contract legal de închiriere, înregistrat la Fisc în Italia;
 - Să aibă rezidență în Italia cel puțin de la data de 16 iulie 2015;
 - ISEE valabil și inferior sumei de 6.241 de euro;
 - Cuantumul chiriei să depășească 50% din valoarea ISEE.

Cei care se încadrează în criteriile enumerate anterior pot depune o cerere pentru acest ajutor până cel târziu la data de 14 octombrie.
 Cererile pot fi depuse pe mai multe căi.
 Astfel, românii pot descarca cererea de pe internet, de pe site-urile primăriilor din fiecare localitate.
 De exemplu, cei din Torino o pot descărca de aici:
 http://www.comune.torino.it/informacasa/notizie/pdf/20141201/domanda_sostegno_2014.pdf

Românii interesați pot trimite cererea completată și prin poștă, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare la primire, la adresa primariilor din localitatea unde locuiesc.
De asemenea, in fiecare localitate, există cel puțin un centru specializat în acordarea asistenței pentru completarea acestei cereri.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-urile primăriilor din localitatea de rezidență, la secțiunea „Risorse e Agevolazioni".
 Potrivit autorităților, anul acesta, ajutoarele pentru plata chiriilor totalizează 50 de milioane de euro.
Ana Ciuban, http://www.actualitatea.it

Nessun commento:

Posta un commento